Un material scris de Ionuț Iamandi pentru Dilema Veche.

Cînd mi-am propus să citesc cartea lui Henri Stahl Cu Parlamentul în URSS, eram interesat de imaginea Rusiei și a bolșevismului în ochii autorului. Mă așteptam ca, pe lîngă descrierile scenelor de înfruntare, militară sau politică, să fie inserate și astfel de impresii.

Dar curînd mi-am dat seama, citind-o, că în această carte este vorba în primul rînd de ruși și bolșevici; și că volumul e martor, de fapt, al unuia dintre primele contacte ale românilor cu bolșevismul.

Cadrul istoric e clar: e vorba de anul 1918, cel mai negru probabil al istoriei recente a României, care în același timp, curios, e și cel mai plin de perspective pozitive. Rusia țaristă se prăbușise și, odată cu ea, și frontul estic. Spre sfîrșitul lui 1917, România încerca să capituleze fără să-și piardă dinastia și chiar toate teritoriile. Căzuseră Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei, Dobrogea se desprindea și ea. Se făcuseră planuri ca, în cazul în care cade și Iașiul, Curtea Regală și Parlamentul să se mute în Basarabia și chiar în exil, la Odessa sau Kerson (Herson, în sudul Ucrainei, în grafia actuală). Deputații și senatorii României chiar au plecat la Odessa și Kerson, iar o parte din odiseea lor e povestită aici.

Continuarea AICI.