Fructele Absenţei. Surâsuri şi exorcizări

Fructele Absenţei. Surâsuri şi exorcizări

Pagini: 144

Format: 13 x 20

An aparitie: 2012

ISBN: 978-973-645-527-8


 
Pret in librarii:
15,41 lei (TVA inclusa)
Pret la comanda online:
13,87 lei (TVA inclusa)
 
disponibil Adauga in cos
 
Fructele Absenţei. Surâsuri şi exorcizări

 

Scrisul şi iubirea sunt fructele Absenţei. Nu ale singurătăţii. Absenţa şi singurătatea nu se confundă. Absenţa e antidotul singurătăţii. Pentru că e chiar absolutul ei.

 

Singurul viciu de care nu mă pot debarasa este viaţa însăşi. Celelalte depind de circumstanţe. Se schimbă peisajul, se schimbă şi viciul; circumstanţa trece, viciul dispare. Dar, în fond şi la urma urmei, viaţa nu e şi ea tot o circumstanţă?


Copiii mei sunt dovada existenţei lui Dumnezeu, a frumuseţii şi bunătăţii acestei creaţii în pofida răului care-i va da târcoale până la sfârşitul veacurilor. Nu vorbesc ca părinte, ci ca fiinţă simţitoare şi gânditoare. Nu găsesc alt argument mai evident, mai concret, mai puternic pentru a dovedi (în chip subiectiv-mistic) existenţa Principiului divin decât bucuria pură şi gratuitatea pe care o degajă sufletul unui copil.

Cristian Bădiliţă

 

Cartea aceasta este muşcătura cu care pe vremuri se încercau monedele dacă sunt sau nu de aur. Mă bucur că a scris-o Cristian Bădiliţă. Regret că nu am scris-o eu.

Alex. Ştefănescu

 

În literele româneşti, Cristian Bădiliţă este singur; nu singular, nu singuratic – singur.  Într-un „război cu toată lumea” (mai mult decât un Eugen Ionescu, ce nu era un erudit polemizând cu cărturari pedanţi, dar aproximativi, perdanţi, dar plini de dumnealor), sub platoşa-i ţepoasă se ascunde o nevinovăţie de copil atras de „insolenţe îngereşti”, o nostalgie a candorilor pierdute, o bravură a sincerităţii fără bavură, nici bravadă, o imprudenţă nebunească, un duh adesea nebunatic şi-o inimă nepervertită, înlăcrimată, dar voioasă.

Şerban Foarţă

 

Frate al lui Iov şi al lui Nastratin Hogea, magicianul-poet Cristian Bădiliţă ne plonjează în interstiţiul lumii: între tragedie și deriziune, între credinţă și erezie, între absurd și evidenţa absolută.

Basarab Nicolescu

 

 

 

Cristian Bădiliţă

Cristian Badiliţă, n. 1968. Istoric al creştinismului timpuriu, eseist, poet. Doctor al Universităţii Paris IV-Sorbona cu teza „Métamorphoses de l'Antichrist chez les Pères de l'Eglise (Paris, Beauchesne, 2005, premiul Salomon Reinach al Asociaţiei Eleniştilor din Franţa; trad. românească, Polirom, 2006). Coordonator al traducerii Septuagintei în cadrul New Europe College, Bucureşti. Realizează o traducere comentată a Noului Testament în româneşte. Conduce revista de informaţie şi analiză cultural-religioasă Oglindanet (www.oglindanet.ro). Coordonează colecţia „Pontus Euxinus” la Editura Beauchesne din Paris. Colaborări, cursuri şi conferinţe în România, Franţa, Italia.

 

fructele-absen--ei.-sur--suri---i-exorciz--ri

Ultimele vanzari

Cele mai vandute