GENIALOGII

Colectia: Poesis
GENIALOGII
GENIALOGII

Demisie

Domnule preşedinte,

Întrucât derizoriul nu poate fi nici stimat, nici dispreţuit;

întrucât mai există pe ici pe colo demnitate la purtător;

întrucât Dumnezeu (poet nu critic literar) n-a dat talent şi cinste intelectuală

tuturor zevzecilor care se autoproclamă scriitori;

întrucât Homer, Virgiliu, Properţiu, Dante, Eminescu, Verlaine,

Charles Cross, Leopardi, Christian Bobin, Rilke, Esenin, Oscar Wilde etc.

n-au avut onoarea să facă parte din sindicatul pe care îl conduceţi şi exploataţi;

întrucât talentul şi opera nu au nicio legătură cu noţiunea proletară de sindicat;

şi, iarăşi, întrucât atunci când m-am încuscrit

cu sindicatul dumneavoastră i-am avut naşi pe Al. Paleologu, L. Ulici şi C.M. Ionescu

– fie-le ţărâna uşoară –, a căror memorie nu vreau s-o întinez

(pe atunci contau valoarea şi opera; acum nu contează decât figuraţia şi cotizaţia);

întrucât prezenţa mea acolo nu mi se pare indispensabilă,

iar cărţile mele (deşi vă aduc bani la teşcherea) sunt puse la un loc cu ale caracudei

(în cel mai nobil caz); întrucât aerul e mult mai curat aici, de unde vă scriu,

iar pisicii mele posesoare de geniu puţin îi pasă de N. Manolescu et comp.;

din toate aceste pricini, şi nu numai,

părăsesc Uniunea Scriitorilor din România sine die.                                                                                          

C.B.

PS: Pentru cititorul derutat precizez că acest text nu este doar un poem,

ci şi o demisie reală.

 

Concepţia grafică a coperţii vă anunţă o paginare ieşită din comun.

 

Cristian Bădiliţă

Cristian Badiliţă, n. 1968. Istoric al creştinismului timpuriu, eseist, poet. Doctor al Universităţii Paris IV-Sorbona cu teza „Métamorphoses de l'Antichrist chez les Pères de l'Eglise (Paris, Beauchesne, 2005, premiul Salomon Reinach al Asociaţiei Eleniştilor din Franţa; trad. românească, Polirom, 2006). Coordonator al traducerii Septuagintei în cadrul New Europe College, Bucureşti. Realizează o traducere comentată a Noului Testament în româneşte. Conduce revista de informaţie şi analiză cultural-religioasă Oglindanet (www.oglindanet.ro). Coordonează colecţia „Pontus Euxinus” la Editura Beauchesne din Paris. Colaborări, cursuri şi conferinţe în România, Franţa, Italia.

 


Pagini: 80

Format: 13 x 20

An aparitie: 2013

ISBN: 978-973-645-561-2

 
GENIALOGII

 
disponibil
Pret in librarii:
11,56 lei (TVA inclusa)
Pret la comanda online:
10,40 lei (TVA inclusa)
 
Adauga in cos
 
genialogii

Ultimele vanzari

Cele mai vandute