Văzut de sus

Colectia: Autori români
Văzut de sus

Pagini: 184

Format: 13 x 20 cm

An aparitie: 2008

ISBN: 978-973-645-291-8


 
Pret in librarii:
16,38 lei (TVA inclusa)
Pret la comanda online:
14,74 lei (TVA inclusa)
 
disponibil Adauga in cos
 
Văzut de sus

Desigur că la un moment dat se iubeau, dar se ajungea destul de târziu la asta, s-ar putea spune cu un fel de sfială sau nesiguranță, deși nici unul din aceste cuvinte nu este exact. Ceea ce părea să fie însă și mai ciudat era faptul că pentru restul nopții nu mai împărțeau același pat. Fiecare se retrăgea într-un loc, care nu era totdeauna același, și chiar dacă se întâmpla să rămână într-un spațiu mare, cum ar fi podul mansardat, își luau câte un pat sau un divan jos, în locuri cât mai îndepărtate unul de altul, părând să-și construiască astfel fiecare un spațiu virtual, asemeni unui adăpost. Iar ciudățenia mergea și mai departe. În timpul nopții, unul sau altul se scula, îl căuta bâjbâind pe celălalt, apoi se strângea lângă el, rămâneau așa un timp ascultându-și respirațiile și doar prelingându-și degetele pe epidermele uscate care ar fi putut, dacă acuitatea auzului le-ar fi fost mai mare, să se audă foșnind ca niște frunze vii, apoi se despărțeau, fiecare întorcându-se in culcușul lui sau schimbându-le între ele.

 


Mihai Giugariu

Mihai Giugariu s-a născut în anul 1929. Pubertate petrecută la adăpostul unui internat de liceu militar, aseptic politic, totuși lipsit de paznici și uși interzise. A făcut studii universitare la Facultatea de Drept din București. Anecdotica acelei perioade, ca și a aceleia care i-a urmat, de un comun anost, presărat cu mici praguri turbionare, specific vremii, i-a lăsat gustul amar al refulării și domesticizării programate, cu o recurență a sechelelor greu convertibile. A început să publice târziu, debutând editorial în anul 1967 cu un volum de proză scurtă, urmat de alte volume de proză (romane) și eseuri critice, inclusiv și aleatoriu publicistică și traducere. Scriitorul a fost dublat de magistrat, nici unul nedatorându-i celuilalt aproape nimic, în afară de probitate.

 

Varianta electronică poate fi comandată aici: www.elefant.ro

 

 

v--zut-de-sus

Ultimele vanzari

Cele mai vandute