Cu Liliana Coman am trăit Revoluţia din 1989, la Constanţa. În zilele acelea, când sufletele ne-au fost larg deschise, ea s-a nimerit lângă mine. Şi chiar dacă sufletele ni s-au închis apoi la loc, a rămas acolo, înăuntru: martorul meu, memoria mea de rezervă pentru clipa de graţie. Aşa că, trei luni mai târziu, când pur şi simplu a dispărut, ca luată de valul care ne-a zburătăcit cumva pe toţi în cele patru vânturi, am simţit intens pierderea ei. După zece ani, înainte de a-i recunoaşte eu vocea la telefon, tresărirea din acel adânc de suflet a recunoscut-o. Era în Franţa. Făcuse detectivism ca să mă găsească. Şi eu îi lipsisem ei.

DOINA JELA