Scurt istoric și profil tematic

Pe 20 august 1990, Silvia Colfescu fondează, împreună cu Nicolae Henegariu, editura Vremea din București. Inițial, cei doi preconizau înființarea unui ziar, dar din motive practice, specifice acelor timpuri (în principal accesul la resurse tipografice), fondarea unei edituri le-a apărut drept cea mai bună metodă de a pune în practică ceea ce își doreau de fapt: publicarea documentelor marilor procese din timpul comunismului, despre care se știa foarte puțin în acel moment.

În 1995 este lansată cea mai importantă și mai longevivă colecție a Editurii Vremea – FID (Fapte, Idei, Documente), primele apariții fiind documentele din procesul lui Lucrețiu Pătrășcanu, cele privind reeducarea de la Pitești și de la Gherla, precum și cele de la procesul lui Toma Arnăuțoiu. Acestea au fost urmate, de-a lungul anilor, de nenumărate volume de istorie, eseuri, analize, studii culturale.

Urmează apoi Planeta București – altă colecție emblematică a editurii Vremea, cuprinzând cărți de istorie, memorialistică, interviuri, antropologie și urbanistică, având ca subiect capitala României.

În cei 35 de ani de la înființare, numărul colecțiilor a crescut, iar subiectele abordate s-au diversificat (mergând de la istorie și artă până la ficțiune, poezie, ghiduri turistice și cărți pentru copii). FID a rămas însă definitorie pentru spiritul editurii Vremea, continuând să scoată la iveală documente inedite privind istoria națională recentă (inclusiv lucrări despre elita intelectuală interbelică, personalități ale vieții politice și culturale de dinainte de război și experiențele acestora în anii comunismului).

Editura Vremea este membră în Asociația Editorilor din România, încă din anul 1991. https://aer.ro/membri/editura-vremea

 

Diseminarea rezultatelor cercetării

Editura Vremea și-a propus, încă de la înființare, să scoată la lumină și să aducă în atenția publicului (specializat sau nu) documente despre care nu numai că nu se știa aproape nimic în anii imediat următori căderii comunismului, dar care erau și foarte greu de obținut. Tradiția publicării unor documente inedite continuă, intenția fiind aceea de a oferi cercetătorilor, istoricilor sau pasionaților de trecut documente integrale, în variantă cât mai aproape de original, nemodificate de nicio perspectivă ideologică. Acestea constituie valoroase surse primare, la îndemâna oricărui cercetător.

La demersul de diseminare a rezultatelor obținute contribuie:

  • distribuția cărților editurii Vremea la nivel național, atât prin mediul online, cât și în librării fizice, precum și în Republica Moldova; de asemenea, o serie de cărți se găsesc în biblioteci din Europa și din Statele Unite ale Americii
  • participarea constantă a editurii la târguri naționale de carte (cu stand propriu): Gaudeamus și Bookfest (anual, de la înființarea acestora), târguri de carte din restul țării (vezi Târgul hunedorean al cărții, Deva, edițiile XXI-XXIV, dintre care ultima ediție desfășurată în perioada 21-24.10.2025) sau din Republica Moldova (Bookfest Chișinău)
  • organizarea de lansări și de evenimente culturale, de discuții cu personalități provenind din diverse medii, care să suscite interesul publicului pentru istoria recentă, de exemplu:
  • Discuție dedicată perioadei comunismului, pornind de la cartea „Ce bine era în comunism!” de Emanuel Tânjală, decembrie 2025, Târgul de Carte Gaudeamus. Invitați: Ana Blandiana, Dan C. Mihăilescu, Dan Turturică, Ovidiu Ioanițoaia, Silvia Colfescu, Emanuel Tânjală.
  • Lansare „Palatul de Justiție și sediile Înaltei Curți de Casație și Justiție” de Nicolae Șt. Noica, septembrie 2025, Aula Academiei Române. Invitați: acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, Corina-Alina Corbu, Nicolae Șt. Noica.
  • Lansare „Salut voios. O istorie a literaturii române pentru copii și tineret din perioada stalinistă 1948-1953” de Cristian Iscrulescu, decembrie 2025, Târgul de Carte Gaudeamus. Invitați: Cosmin Ciotloș, Paul Cernat.
  • Lansare „București. În căutarea Micului Paris” de Narcis Dorin Ion, aprilie 2025, Cercul Militar Național, Sala Bizantină. Invitați: Georgeta Filitti, Augustin Ioan.
  • Masă rotundă „București, un oraș pe care merită să-l iubești”, despre colecția Planeta București de la editura Vremea, iunie 2024, Salonul de Carte Bookfest. Invitați: Adrian Cioroianu, Nicușor Dan, Daniel Mischie, Cristian Lupară-Văraru.
  • Lansare „Valeriu Papahagi, în centrifuga istoriei” de Alexandru Gica, mai 2024, Salonul de Carte Bookfest. Invitați: Adrian Papahagi, Silvia Colfescu.
  • Lansare „De comuniști am fugit, peste comuniști am dat” de Ionuț Iamandi, februarie 2022, Muzeul Țăranului Român. Invitați: Liliana Corobca, Gheorghe Onișoru, Vladimir Solonari.
  • Lansare „Un economist în misiune diplomatică la Berlin”, ediție îngrijită de Ioan Opriș și Alexandra Filotti, aprilie 2022, Sala Aula magna ASE. Invitați: Univ. Dr. Nicolae Istudor (rector ASE), dr. Ioan Opriș, Doru Liciu (director Arhiva Diplomatică MAE).
  • Lansare online „Corneliu Coposu sub lupa Securității”, ediție îngrijită de Marin Pop, noiembrie 2020, Fundația „Corneliu Coposu”. Invitați: Ion Andrei Gherasim, Marin Pop, Alexandru Gussi.
  • Lansare „Cinci nemți români” de Marilena Rotaru, martie 2020, Ateneul Român. Invitați: Cord Meier-Klodt, ambasadorul Republicii Federale Germane; Andrei-Radu Dimitriu, directorul Filarmonicii „George Enescu”; Marilena Rotaru, realizator TV.

 

Distribuție a cărții în țară și în străinătate

Cărțile editurii Vremea sunt distribuite la nivel național și în Republica Moldova.

Avem relații de parteneriat cu librării din toată țara: centrele Humanitas și Cărturești, dar și librării locale din Sibiu, Brașov, Oradea, Iași, Timișoara, Arad, Deva, Pitești, Constanța, Vâlcea, Cluj, Buzău, Baia Mare, Pașcani, Buzău, Piatra Neamț, Alba Iulia, Craiova și, bineînțeles, București (CLB).

În Republica Moldova editura Vremea furnizează cărți prin ROTVIGCOM SRL, cu identificator unic la nivel european (EUID) ROONRC.J2013015369408.

Beneficiem, de asemenea, de o semnificativă rețea de distribuire online a volumelor publicate.

Editura Vremea are propria librărie online (www.edituravremea.ro), dar a încheiat contracte de distribuire și cu alte magazine sau librării online – Libris, Cartepedia, Emag, Humanitas, CLB, Grup DZC, Mg.net, Librarie.net, Sophia, Librăria bizantină, Cărturești.

Colaborare cu edituri străine: Din 2021, editura colaborează cu Éditions Hashtag din Canada (Éditions Hashtag 2018 inc., 304-3475 Av. Ridgewood, Montréal, QC H3V 1B4 Tél. : 438-828-4034), publicând până acum un număr de 14 volume.

 

Premii acordate editurii Vremea, cărților publicate de aceasta și autorilor/traducătorilor

  • 1999: Premiul pentru „cea mai interesantă colecție”, acordat de Asociația Editorilor din România în cadrul Târgului internațional de carte București pentru colecția Fapte Idei Documente (FID)
  • 2000: Premiul „G. Oprescu” al Academiei Române pentru lucrarea Arhitectura civilă de zid din Țara Românească. Secolele XIV-XVIII (autor Tereza Sinigalia), Ed. Vremea, 2000
  • 2001: Premiul „Lucian Blaga” al Academiei Române pentru lucrarea Helvetizarea României (autor Petre Pandrea, ed. îngrijită de Nadia Pandrea), Ed. Vremea, 2001
  • 2007: Trofeul Gaudeamus (pe segmentul editurilor care au publicat mai puțin de 50 de titluri în anul 2006)
  • 2009: Trofeul Gaudeamus (pe segmentul editurilor care au publicat mai puțin de 50 de titluri în anul 2008)
  • 2016: Premiul pentru traducere „Antoaneta Ralian”, decernat în cadrul Târgului internațional de carte Gaudeamus pentru traducători din limba română într-o limbă străină și dintr-o limbă străină în limba română:

Ioana Ieronim, House of the People – When Big Is Not Beautiful, ed. bilingvă, Ed. Vremea, 2016

Grete Tartler, Poetry and Science – An Anthology of Contemporary Authors from Romania, ed. bilingvă, Ed. Vremea, 2016 (acordat pentru traducere din română într-o limbă străină)

  • 2022: Premiul „Cartea de traduceri din literatura universală” al Uniunii Scriitorilor din România, pentru Marina Vazaca, „Chateaubriand – Memorii de dincolo de mormînt”, Ed. Vremea, 2021.
  • 2023: Premiul „Cristina Țurlea” acordat de revista Magazin istoric arhitectului Mădălin Ghigeanu, pentru volumul „Curentul Mediteraneean în arhitectura interbelică românească”, Ed. Vremea, 2022
  • 2024: Premiul de Excelență acordat editurii Vremea, Târgul internațional de carte Gaudeamus, ediția 31
  • 2025: Premiul Special al Uniunii Scriitorilor din România, acordat lui Andrei Vieru, „pentru excelentul eseu despre traducerea literară și interpretarea muzicală «Elogiul trădării. Mic tratat de traducere și interpretare»” (Ed. Vremea, 2024)