Un oraș tânăr. O urbe pestriță și veselă. Un peisaj care multă vreme a datorat mai mult satului decât orașului și în care abia târziu și cu greu regăsim Micul Paris. Și sarea și piperul lui, locuitorii. Cei care, în scurgerea generațiilor, în frământările istoriei, poartă mai departe în timp sufletul unei așezări.

Această poveste a sufletului Bucureștilor ne-o spune Lelia Zamani, cu dragoste și talent, în cartea ei. Ca și acum o sută, două sute sau trei sute de ani, până și cel mai sărac bucureștean pune pe masa de Paște ouă roșii, cozonac și o bucățică de miel, iar de Crăciun, sarmalele și cozonacul nu lipsesc nimănui.