Cosul de cumparaturi e gol

Disponibilitate: În stoc
Cu foarte puține excepții, acest volum este un corpus subțire de antipoezie. În anii ’80, existau anumiți copii care tot plimbau pe străzi un cerc sau o roată din metal, fără spițe. În cele mai multe dintre cazuri, era o roată de cărucior. În general, aceste cercuri aveau diametrul de aproximativ 30-40 cm., însă nu conta dimensiunea, în funcție de ce se găsea. Copiii le direcționau cu o sârmă îndoită la capăt. Dacă mai țin bine minte, se numea cocaie, cel puțin la noi, în Bumbești Jiu. Mi se părea de un absurd colosal. Copiii alergau încolo și încoace cu acele cercuri conduse cu sârma, mergeau cu ele la cumpărături, la școală, unii veneau cu ele inclusiv pe Bază, la fotbal.
Autorul
Cartea conține un șir de poeme inițiatice, cu lecturi de odihnă și de asalt către un orizont superior. Autorul vrea să ne construiască o lume cât mai aproape de realul ontologic, făcând apel la noțiunile de bine și de rău. Cele două identități ale lumii noastre stau inclusiv la baza posibilității de a analiza faptele omului și de a da un sens urmărilor acestora.
Gabriel Corșoreanu
Comenzi telefonice
Program de lucru cu publicul
Pentru comenzile de peste 200 RON
Card bancar, ramburs, numerar