Cosul de cumparaturi e gol

Disponibilitate: În stoc
Mi se pare că nu înțeleg exact ce vrea să transmită autorul cititorilor săi. De aceea, vă mărturisesc destul de abrupt că nu sunt îndreptățit să scriu această prefață. Ce pare să individualizeze acest volum al lui Marius Marian Șolea este o persistentă încercare de a înțelege resorturile de funcționare ale lumii acesteia și ale celorlalte care vor fi existând. De multe ori, ai senzația că te afli în fața unui text scris de un fizician care filosofează asupra armăturilor care „țin” această lume.
Etichetat deja drept poet „inclasificabil”, „atipic” sau „solitar”, Marius Marian Șolea își continuă călătoria literară, însă nu putem face nicio predicție despre ce va face în viitor „prietenul tăcerii”.
Alexandru Gica
Comenzi telefonice
Program de lucru cu publicul
Pentru comenzile de peste 200 RON
Card bancar, ramburs, numerar